Pisicile, fie ele aventuroase sau liniștite, pot întâlni capușe chiar și după o scurtă plimbare afară sau o vizită într-o zonă cu iarbă. Paraziții aceștia mici se pot atașa ușor de blana felinelor și le pot afecta serios sănătatea. Multe persoane consideră că pisicile ținute doar în casă nu se expun acestui risc, însă capușele pot ajunge în locuință pe haine, încălțăminte sau direct pe alte animale care intră și ies. În acest ghid vei găsi sfaturi practice despre cum identifici rapid capușele pe pisici, care sunt riscurile pentru sănătate și cum aplici cele mai eficiente metode de prevenție și tratament.

Ce sunt capușele și cum le recunoști pe pisici?

Capușele sunt paraziți externi din familia arahnidelor, înrudiți cu păianjenii. Chiar dacă la început par mici puncte închise la culoare, ele cresc rapid în dimensiune pe măsură ce se hrănesc cu sângele pisicii.

Tipuri principale de capușe:

• Capușele tari (Ixodide): pot avea un aspect lucios și un scut dur. Devin ușor vizibile după ce se hrănesc, mărindu-se considerabil, uneori până la dimensiunea unui bob de mazăre.
• Capușele moi (Argasidae): apar rar la pisici și se recunosc după aspectul pliat, ca de stafidă.

Cele mai frecvente zone de pe pisică unde poți observa o capușă sunt în spatele urechilor, în jurul gâtului, sub bărbie, la axile și chiar pe abdomen sau între degete. Dimensiunea variază între 1 mm și 1 cm, iar culoarea lor poate fi neagră, maro, gri sau chiar bej deschis după hrănire [1].

Unde și cum ajung capușele pe pisica ta?

Capușele preferă vegetația densă și zonele cu multă umbră, cum ar fi tufișurile sau iarba înaltă. Ele urcă pe gazda care trece pe acolo, fixându-se rapid pe pielea ascunsă sub blană.

Poți introduce accidental capușe în locuință pe haine sau încălțări, chiar dacă pisica nu are acces afară. Alte animale de companie, cum ar fi câinii sau rozătoarele pot și ele aduce capușe, mai ales dacă ies la plimbare. Din acest motiv, trebuie să verifici blana pisicii cu atenție, indiferent dacă pisica are sau nu acces la exterior.

Odată ce găsesc o zonă potrivită, capușele se prind de piele și se hrănesc câteva zile, ceea ce le face ușor de observat dacă examinezi blana cu regularitate. Deși există unele zone predilecte pentru căpușe - în general la pliurile pielii, unde blana e mai rară iar irigația sangvină mai bogată - ele pot fi identificate pe tot corpul animalului [2].

Ce riscuri aduc capușele sănătății pisicii tale?

Căpușele sunt paraziți externi care pot transmite numeroase boli grave atât animalelor, cât și oamenilor. La pisici, infestarea cu căpușe este mai rară decât la câini, însă riscul nu este inexistent, în special pentru pisicile care au acces la exterior. Deși majoritatea cazurilor de infestare rămân fără simptome majore, în unele situații, aceste insecte pot transmite boli infecțioase periculoase. Este esențial ca proprietarii de pisici să cunoască aceste riscuri pentru a preveni, recunoaște și acționa rapid în caz de boală.

Hemobartoneloza felină (Mycoplasma haemofelis)

Hemobartoneloza este una dintre cele mai întâlnite boli transmise de căpușe la pisici. Este cauzată de o bacterie parazitară, Mycoplasma haemofelis, care infectează globulele roșii și provoacă anemie. Transmiterea se face cel mai adesea prin mușcătura de căpușă, dar și prin mușcătura altor pisici infectate. Boala poate evolua în forme ușoare sau severe, în funcție de starea sistemului imunitar al pisicii. Simptomele comune includ letargie, gingii palide, lipsa poftei de mâncare, pierdere în greutate și febră. Diagnosticul se pune prin testare de laborator (frotiu sanguin sau PCR), iar tratamentul presupune administrarea de antibiotice (precum doxiciclina) și, uneori, transfuzie de sânge în cazuri grave. Este esențială intervenția promptă, deoarece anemia poate deveni rapid severă și chiar fatală [3].

Ehrlichioza felină

Ehrlichioza este o boală bacteriană produsă de genul Ehrlichia, transmis prin căpușa Rhipicephalus sanguineus. Deși mult mai comună la câini, s-au înregistrat și cazuri la pisici. Infecția poate afecta măduva osoasă, globulele albe și vasele de sânge, determinând o varietate de simptome. Pisicile infectate pot prezenta febră persistentă, ganglioni limfatici măriți, apatie, lipsa apetitului, hemoragii sau echimoze. În unele cazuri, boala poate afecta ficatul și rinichii. Diagnosticul se face prin teste serologice sau PCR, iar tratamentul se bazează pe administrarea de antibiotice timp de minimum 21 de zile. Prognosticul este favorabil dacă boala este depistată și tratată din timp [4].

Anaplasmoza felină

Anaplasmoza este o altă boală bacteriană transmisă de căpușele din genul Ixodes, întâlnite în special în zonele împădurite din Europa. Agentul patogen este Anaplasma phagocytophilum, iar infecția poate afecta celulele albe ale sângelui, provocând inflamație sistemică și probleme de coagulare. Deși rară la pisici, atunci când apare, boala poate cauza simptome precum febră, slăbiciune, dureri articulare, lipsa poftei de mâncare și, în cazuri grave, sângerări spontane. Diagnosticul este posibil prin teste PCR și serologice. Tratamentul constă, și aici, în administrarea de doxiciclină pentru o perioadă de cel puțin trei săptămâni. Cu tratament corect, pisica are șanse mari de recuperare completă [2].

Tularemia (boala iepurilor)

Tularemia este o boală bacteriană gravă cauzată de Francisella tularensis, un agent patogen extrem de infecțios, care poate fi transmis prin înțepătura de căpușă sau prin consumul de rozătoare infectate (de exemplu, iepuri). Este o boală rar întâlnită la pisici, dar extrem de periculoasă, atât pentru animal, cât și pentru om, fiind considerată zoonotică. Semnele clinice ale tularemiei includ febră foarte mare, leziuni în gură sau pe piele, ganglioni umflați, slăbiciune marcată și, în unele cazuri, dificultăți de respirație. Diagnosticul necesită teste de laborator specializate, iar tratamentul implică antibiotice puternice (ex: gentamicină sau fluorochinolone), adesea administrate intravenos. Din cauza riscului de transmitere la oameni, manipularea pisicilor suspecte trebuie făcută cu precauție, folosind mănuși și igienă riguroasă [1].

Boala Lyme (controversată la pisici)

Boala Lyme, cauzată de Borrelia burgdorferi, este o infecție bacteriană bine cunoscută la câini și oameni, transmisă de căpușa Ixodes scapularis. În ceea ce privește pisicile, dovezile sunt controversate. Există puține cazuri documentate și nu există un consens clar asupra simptomelor. Totuși, este considerat că, în cazuri rare, pisicile pot prezenta febră, dureri musculare și articulare, letargie sau schimbări de comportament. Diagnosticul se face prin teste serologice sau PCR, dar interpretarea rezultatelor este dificilă. În lipsa datelor concrete, tratamentul se administrează doar dacă se suspectează clar prezența infecției și nu există altă explicație pentru semnele clinice [3].

Pași corecți pentru identificarea și extragerea capușei la pisici

Este important să acționezi rapid și sigur pentru a preveni apariția complicațiilor. Iată pașii de urmat: 

1. Examinează periodic blana pisicii: după activități afară sau după joaca cu alte animale, trece cu degetele prin blană, insistând la urechi, gât, sub axile și între degete. Dacă simți o umflătură sau vezi o pată ciudată, inspectează cu o lanternă pentru a verifica forma și culoarea.
2. Pregătește instrumentele de extragere: alege o pensetă fină sau un instrument dedicat (se găsește ușor în farmacii veterinare sau online). Pune-ți mănuși de unică folosință pentru o igienă sporită.
3. Prinde corect capușa: apucă baza capușei, cât mai aproape de piele, fără să strângi corpul. Trage ușor, perpendicular pe piele, fără să răsucești sau să zdrobești capușa.
4. Dezinfectează zona: după extragere, aplică alcool medicinal sau apă oxigenată pe piele. Monitorizează zona pentru câteva zile, căutând semne de inflamație.
5. Verifică dacă partea bucală a rămas în piele: dacă observi că o parte s-a rupt, nu încerca să sapi după ea – consultă rapid medicul veterinar pentru îndepărtarea profesională [4].

Greșeli frecvente de evitat:

• Nu unge capușa cu ulei, vaselină sau alcool înainte de extragere; aceste metode provoacă eliberarea de substanțe toxice.
• Nu arde capușa și nu încerca „remedii” populare care nu au fost testate medical.
• Dacă nu scoți întreaga capușă sau apar inflamații, mergi direct la clinica veterinară [2].

Cum previi infestarea cu capușe la pisici?

Prevenția asigură o protecție reală pentru pisica ta. Se recomandă să aplici următorii pași:

1. Inspectează zilnic blana, mai ales dacă pisica petrece timp afară. o verificare rapidă după fiecare plimbare limitează riscul ca o capușă să treacă neobservată prea mult timp.
2. Folosește produse antiparazitare aprobate pentru pisici: pipetele de tip spot-on, zgărzile și spray-urile protejează eficient. De exemplu, dacă ai o pisică tânără, poți folosi pipeta antiparazitară PILOU pentru pisici junior. Pentru adulți, alege pipeta PILOU pentru pisici adulte. Pentru a vedea toate opțiunile, verifică selecția de antiparazitare pentru pisici.
3. Nu folosi niciodată produse destinate câinilor pe pisici! Unele substanțe, precum permethrinul, pot provoca intoxicații grave la pisici.
4. Asigură curățenia spațiului de locuit: Spală regulat așternutul, pernele și accesoriile folosind produse dedicate igienii pisicii. Poți aspira frecvent zonele unde stă des pisica pentru a limita răspândirea paraziților.
5. Respectă planul de deparazitare: Consultă medicul veterinar sau urmează indicațiile din acest articol despre deparazitarea la pisici pentru a asigura protecția optimă [1].

Semne care impun vizita urgentă la veterinar

Unele situații necesită atenție imediată din partea unui specialist. După contactul cu o capușă, sună medicul veterinar dacă:

• Pielea este inflamată, cu secreții sau abces la locul mușcăturii.
• Pisica devine apatică, evită hrana, are febră sau slăbește rapid.
• Observi sângerări la nivelul gingiilor, limbii sau mucoaselor.
• Nu ai reușit să extragi complet capușa, iar zona se înroșește.
• Apar reacții alergice severe (edem, respirație dificilă, umflătură generalizată) [3].

Medicul poate recomanda respectarea unor recomandări suplimentare sau investigații amănunțite, pentru a elimina orice complicație pe termen lung.

Mituri și remedii care nu funcționează

Printre informațiile care circulă între proprietarii de pisici există câteva mituri periculoase:

• Mit: Dacă sufoci capușa cu vaselină sau ulei, aceasta cade singură. Adevărul: Unele metode de sufocare favorizează eliberarea de toxine periculoase în sângele pisicii.
• Mit: Capușele sar din copaci pe animale. Adevărul: Ele stau la baza ierbii, pe sol, și așteaptă să se agațe de orice animal care trece.
• Mit: Uleiul de cocos, chihlimbarul sau usturoiul previn infestarea. Adevărul: Nu există studii care să confirme eficiența sau siguranța acestor metode pentru pisici [2].

Răspunderea pe termen lung a proprietarului de pisică

Îngrijirea corectă a pisicii nu se oprește la tratarea paraziților. Responsabilitatea ta include vaccinarea la termen, sterilizarea, microciparea și urmărirea stării generale de sănătate. Urmărește programul de deparazitare, discută periodic cu medicul veterinar și adoptă o atitudine preventivă pentru a reduce șansele ca animalul tău să sufere.

Grija față de bunăstarea pisicii presupune să-i oferi hrană corectă, un mediu curat, timp pentru relaxare și explorare, dar și intervenție rapidă la orice semn neobișnuit [4].

Sfaturi finale 

• Verifică blana pisicii după orice ieșire sau contact cu alte animale.
• Aplică lunar sau conform recomandărilor medicului produse antiparazitare potrivite. 
• Igienizează constant mediul de viață.
• Consultă veterinarul la orice semn de modificare în comportamentul sau starea pisicii.
• Informează-te continuu, folosește produse verificate și evită experimentele sau tratamentele insuficient documentate.

Pisica ta merită să fie sănătoasă și fericită, iar tu poți contribui semnificativ la acest lucru cu gesturi simple, făcute la timp.

Surse: